|
Gadescu Marian AdrianUtilizator1 an, 2 luni , 1 saptamana OfflineCont Normal8 Creatii0 Favorite283 Vizite124 Vizite unice0 Prieteni0 Abonati
Doar tu si marea
Priveste marea-nvolvurata, priveste-te pe tine,
asemeni ei tu niciodata nu vei fi fara nume,
vei exista mereu acolo in inima de timp,
cu brate lungi si valuri mari, vei fi mereu un chip;
caci precum marea tine-n ea atat amar de viata,
esti creatoare de copii, chip datator de viata,
esti rodul existentei noastre si noi traim prin tine,
caci apa de n-ar exista, n-ar fi nimic pe lume.
Femeie tu existi ca noi sa putem exista,
Caci tu si marea de n-ati fi, nimic nu s-ar creea,
Si asa va fi si va sa fie o simpla contingenta,
Ca sa existe aceasta lume in simpla aparenta.
Doar tu si marea veti ramane mereu in al meu gand,
Acelasi caracter nebun, si-acelasi chip plapand,
Si voi face mereu chiar tot, chiar devenind penibil,
Voi transforma doar cu un gest, imposibilul in posibil.
Si totul o sa fie atunci ce n-a fost niciodata,
Lumea intreaga voi schimba doar pentru tine fata;
Luna singura va veni, metaforic pe pamant,
ca sa salute al tau chip, femeie, trup de lut...
Si voi plutii pe-al marii val, o viata si mai mult,
Voi deveni atemporal, doar ca sa te sarut...
Sfarsit
Totul este trist, d-un calm apasator
Atat de trist incat, *tristetile* ma dor..
Caut raspuns in tot, dar tot ce gasesc e haos,
Si-ajung ca sa ma-ntreb de nu cumva sunt Faust ?
Ce cosmaruri sumbre si cate vise, de ganduri negre intens patrunse,
Parca ma vad in foc, ma vad in vant, ma vad deasupra...la pamant
Nu mai exist, nu mai respir, tot ce-a ramas i-o umbra,
Ce lasa peste tot o urma, sumbra, sub clar, difuz de luna...
Si cat de clar ma striga moartea, si cat de clar aud pamantul,
Care ma-ndeamna cu tristete, in adancuri ca sa intru,
Sa ma pierd in lumea moarta, peste sute de cadavre,
Ce imi par acum fiinte, calatoare, atat de clare...
Vad sfarsitu, revad inceputul si retraiesc prezentul,
Gasesc doar moarte sau moartea ma gaseste?
Totul e inchis intr-o culoare rece,
Nepasator si viu, un fior de moarte, trece...
Din nou m-apasa aceleasi neintelesuri,
Din nou ma confrunt cu aceste mari nonsensuri,
Parca zaresc un Sfant, sau poate un Arhanghel,
Cu-o sabie de foc, ce sta trist si stingher,
Te nasti pentru nimic, ca sa traiesti degeaba?
Apoi ajungi sa mori fara sa termini treaba...
Nici nu apuci sa vezi, cand trece a ta viata,
Iar la final observi doar multa lume in cimitir si...ceata
De ce ne nastem si de ce traim?
Daca nu profitam de acest lucru sublim,
De ce ne batem joc de propria noastra soarta,
Si-alegem sa traim intr-o postura moarta?
Asculta aceste sfaturi ce ti le spun copile,
Caci astfel vei patii la fel de rau ca mine.
Incearca sa atingi cele mai nobile idealuri,
Si treci ca nevazut in aceasta lume de ghiauri.
Lumea asa cum e
Pe un taram uitat de mult, pe-o cale-ndepartata,
Traieste o nimfa ce de mult de lume-a fost uitata.
Am regasit-o far' sa vreau in ale mele vise,
Si cum absurd o tot priveam, ea ma vazu si imi zise:
" -De ce privesti asa duios, copile catre mine?
Nu ma cunosti, n-ai auzit de Bunatate-n lume?
Nu ai vazut tu printre oameni cum Fericirea zboara?
Sau cum intreaga lume in Iubire se-mpresoara?"
Iar eu uimit priveam asa, parca pierdut pe ganduri,
Si incercam sa ii raspund, dar ma pierdeam in randuri,
Ce Fericire, ce Iubire, de unde Bunatate?
Cand lumea-i plina de necaz, tristeti si rautate...
De gelozie si de chin, invidii, falsitate,
Totul parca este un Iad, ce spune ea?...Nu se poate...
" -Iertat sa-mi fie, te-as ruga si far' de suparare,
Cuvintele ce le rostesti, pierdute sunt in zare,
Nu am simtit si n-am vazut, ce tu-mi indrugi acuma,
Totul e un mare nonsens, opreste blasfemia,
In lumea-n care eu traiesc, n-am cunoscut Iubirea,
Iar Bunatatea, Fericirea, nu se cunosc cu lumea,
La noi in viata a fost sadita doar pura Rautate,
De celelalte sentimente suntem tinuti departe,
Chiar si-n familie exista invidie si ura,
Fratii-ntre ei se bat, se cearta, se injura,
Iar daca cineva din jur pare sa-ti faca o favoare,
E o impresie nefasta, prin spate te omoara.
Si din pomul rautatii, de mult a aparut,
Banii cu-a lor putere, al rautatii fruct,
In jurul lor se-nvarte o lume si mai mult,
Totul se vinde-acuma, pe mult sau pe mai mult.
Pentru tine
Rasare-n lume-un inceput, o noua zi, o noua noapte....
Apari ca un inger de sus, te misti precum suave soapte...
Esti inocenta ca un prunc, ce paraseste al mamei pantec;
Stralucitoare ca o stea, melodioasa ca un cantec.
Ma-ntreb mereu, in orice ceas, de ce exista aceasta fata,
Caut raspuns, dar nu gasesc, si viata mi-e indurerata,
Se vede clar sub clar de luna, o alta lume sta s-apuna,
Un univers uitat de lume, o viata moarta si nebuna.
M-am prefacut aseara-n vant si-am adiat spre tine,
Am incercat, dar...n-am ajuns sa te ating...pe buze...
Mi-e frica de a ta privire, o inocenta mangaiere,
Cu ochii mari cand m-ai privit, m-am transformat in 7 perle.
In alta zi am fost o ploaie, ce cobora usor, agale,
Si te-am udat suav de tot, la fel ca pe o floare,
Si tu priveai, din centrul ei, catre o alta lume,
Si-ai stat cu mine afara-n frig, cateva ceasuri bune.
Odata am vazut pe cer, un nor cu chipul tau,
M-am ridicat pana la el, fara sa stiu sa zbor,
Si tot plutind in jurul lui, eu am uitat de mine,
Si-am camas cu capu-n nori, vreo 7 ani de zile.
Acum, raman ingandurat, cu gandul doar la tine,
De ce-am plecat, si am lasat, in urma doar o urma ???
De ce nu m-am gandit atunci ca totul e nimic ?
De ce raman acum aici doar trist si apatic ?
Consider viata un infern, un haos fara tine,
Dar sper ca va fi si altfel, poate-n ziua de maine...
Caci tot ce este nu va fii, o clipa mai departe,
Daca tu n-ai exista va fi doar foc si moarte...
Mama
Ma gandesc, deseori, cu lacrimi reci pe fata,
La persoana draga, care mi-a dat viata.
La al meu parinte, care sta sa cada...
La fiinta dulce, careia-i spun "mama".
Un Inger timid, ce imi poarta grija,
Chiar de nu-i cu mine, pot sa-i simt prezenta,
Un spirit de foc, care ma-nconjoara,
Un scut protector...ramane-a mea mama.
A trecut mult timp de cand eram copil,
Si chiar de-a trecut raman tot pueril,
Atunci cand vorbesc de aceasta persoana,
Sau cand ma gandesc la saraca mama.
Ce frumoase vremuri, si pierdute in veci,
Petrecute-n preajma celor cei iubesti,
As plati cu viata ca sa fiu *acuma*
Acelasi copil ce-si saruta mama.
Pentru tine mama, scriu aceste randuri,
Nu inseamna mult, sunt doar niste ganduri,
Nu ti-am dovedit, si mereu gresesc...
Dar sa stii ca sigur : Mama, te iubesc!
Indragostit
M-a prins din urma cand fugeam, eu incercam sa scap,
Am tot simtit ca m-amageam, dar n-aveam ce sa fac,
Fara sa stiu, ea m-a cuprins, de piept in ale ei maini,
Si pana m-am dezmeticit, m-am trezit ca un pui...
Nu mai stiam ce e cu mine, parca zburam nu alta,
Si inima-mi sarea din piept, daca zaream iar fata,
Faceam orice, si-orice-mi cerea,
As fi facut orice si-acum, de mai eram cu ea.
Totul era schimbat atunci, totul avea un sens,
Traiam prin ea, si pentru ea faceam totul din mers,
Nu exista, in lumea-ntreaga, fiinta mai sublima,
O priveam mereu pe-ascuns, fara sa ma surprinda,
Iar daca-o data imi zambea, sau prin absurd sa rada,
In noapte Soare rasarea, Luna sta sa se-aprinda,
Si stelele erau atunci, numai Luceferi sprinteni,
Natura-ntreaga suradea, sub ochii ei cei veseli.
Cu pielea fina ca de prunc...si ochii mari caprui,
Cu parul inelat si lung, obraznic si in vant,
Era o nimfa sau un inger, nascut pe-acest pamant
Menita sa farmece oricand chiar si din cer vre-un sfant.
Era sublima-n totul ei, din cap pana-n picioare,
In fata ei se apleca cea mai frumoasa floare,
Chiar ingerii din cer priveau, si o priveam si eu,
Atat de pura si frumoasa, fica-a Lui Dumnezeu.
Atat de-ndragostit eram, incat uitam de mine,
Atat de mult am petrecut iubindu-te pe tine,
Atat de des ma intrebam de ce te-am intlnit?
Ca sa raman intr-un final, vesnic indragostit???
O viata de om...
Ne trezim in neant, sprijiniti de poveri,
Ne gandim la ce-a fost, la parinti si averi;
Nu ne pasa de noi, vrem mereu s-avem bani,
Mor parintii si fratii, mor si-ai nostri vechi ani...
E pacat de lumea-ntreaga, e pacat de-al nostru suflet,
Ne uitam tanjind in urma, nu-i putere nici de zambet,
Totul a trecut acum, alta viata va sa vie,
Alta viata tot ca asta, doar ca-i moarta, nu e vie...
Colosal se-nalta moartea, peste joasele fiinte,
Batrani si tineri, fii de mame, fii si fice,
Toti privesc cerand crutare, parca totul e nedrept,
Ce-ai facut pe lumea asta, de ce eu sa te astept???
De ce lupti cu a ta viata, de ce atata batalie,
Cand tu si cu ea trebuia sa fiti surori pe vecie,
S-aveti acelasi ideal, aceeasi cale de urmat,
S-a dus tot niciunde, s-a dus in pacat.
S-a mai scurs o viata, s-a mai dus o zi,
Am privit in urma fara sa ma sperii,
Dar privind in fata, viitoru-i crud,
Caci nu mai exista, totul este nul...
Enigma
Cine cunoaste adevarul, sau cine stie ce-i minciuna?
Deosebite nu prea sunt, defapt amandoua-s tot una,
Caci daca minti pentru-adevar, cand adevarul sta s-apara,
Atunci minciuna-i adevar si adevaru-o sa dispara...
De ce sa credem in minciuni sau in desarte vise,
De ce sa stim de adevar sau de legi nepermise?
Ca ni se pare adevarat tot ce ne-nvata altii,
La baza toate sunt minciuni...de ce sa cred in astrii?
De multe ori e-adevarat, minciuna va apune,
Dar dupa ea, adevarat, adevar se va spune,
Si totusi cine va sa stie, care-i una sau alta?
Cine-adevar graieste acum poate-asteapta rasplata...
Intr-un final neobosit de a afla dreptatea,
Ne pierdem scopul definit, ne pierdem judecata,
Si judecand dupa auz, vedem numai minciuna,
Caci adevarul si cu ea, va fi mereu totuna.
|
