Categorii

orangetongue

eva dumitrescu

Utilizator

3 luni , 1 saptamana

Offline

Cont Normal

2 Creatii

2 Comentarii

0 Favorite

29 Vizite

21 Vizite unice

Adauga Prieten [Login]

0 Prieteni

0 Abonati

Acest utilizator nu a adaugat nici un jurnal.

Vezi Toate Creatiile

Batalia Pamantului:Domina ...

I.
Eram in data de 23 martie anul 3010.In urma cu 5 ani William Irwin,cel care se dovedise a fi cel ales de Piatra sfanta a Runnei pentru a conduce Pamantul spre izbavire,incheiase-alaturi de multe alte rase ale galaxiilor suprimate de puterea lorzilor-Carta de Pace cu acest neam asupritor care era cel lord.Carta survenise in urma unui razboi nimicitor care durase 5 ani,dar care ingenunchiase pe lorzi asa cum nu credeam ca se va intampla vreodata.Nenumarate dintre rasele universului au luptat impotriva celor ce le-au torturat pentru secole la rand,cei care le-au schimbat vietile intr-un mod atat de radical incat nu isi mai puteau aminti cum fusesera inainte ca tot raul sa se dezlantuie asupra lor.Neptunieni,saturnieni,ilirieni sau martieni,toti au contribuit cu tot ce au putut pentru ca la final lorzii sa fie judecati si condamnati pentru crimele lor,pentru ca toata puterea si influenta,bogatia de care se bucurau prin prisma sangelui nevinovat varsat fara mila,toate sa le fie luate,iar lorzii sa ramana doar in amintirile multora si in cartile de istorie.
In 5 ani cat a durat Razboiul Popoarelor-cum politicienii si istoricii vremurilor l-au denumit-rasa lorda a disparut sub rafalele natiunilor ce s-au unit impotriva lor,au fost exterminati,totul sub conducerea unanima a lui William Irwin-unul dintre membrii Rezistentei pamantesti-si cea care i-a devenit mai apoi sotie,Raegan Bramss-nascuta ca gardian al Pietrei Runnei.
Drumul lor a fost asiduu si de multe ori ei au crezut ca nu vor ajunge sa vada lumina unei noi zile,dar,protejati de Runna prin puterea pietrei,cei doi au izbavit,iar acum Pamantul redevenea acel loc pasnic si frumos care fusese candva.Planeta isi capata,sub organizarea instaurata de William Irwin,acea familiaritate care ii fusese furata odata cu ascensiunea lorda.Cele 5 mari orase:Trevon,Mali,Keshnaw,Zest si Bessena fusesera desfiintate,iar cele 5 continente au fost incet,dar sigur,repuse pe picioare.Acum oamenii putea spune cu mandrie ca fac parte din Marea Britanie sau Turcia,din India sau Australia,fara sa se teama ca lorzii si sferele lor de influenta vor monopoliza totul din nou.
Si toti puteau petrece diferitele ocazii festive fara a trebui sa lupte cu sentimentul vinovatiei,cu teama si cu lipsa mijloacelor de trai.
Iar eu,Scarlett Ortega,ma bucuram de asta acum,ceva mai mult ca de obicei.Era ziua mea de nastere,implineam 25 de ani.Sora mea,Elisa,invitase o multimea infricosatoare de oameni pe care nu ii cunosteam,in pofida faptului ca ii spusesem si,oricum,ea stia,cat de mult urasc surprizele si mai ales acelea care implicau multa pregatire,mult efort si multi invitati.
Asa ca acum,plimbandu-ma prin incaperea uriasa,o sala intreaga de petreceri,inchiriata de Elisa cu nu stiu care bani,intr-un hotel de lux din Londra,priveam pe toti aceia care imi erau nimic mai mult si nimic mai putin decat niste straini.Vanturand sampania din cupa de cristal,imbracata in rochia mea favorita-o rochie albastru-marin cu maneci largi si decolteu taiat in V,lunga pana deasupra genunchilor-cautam din priviri pe cineva care sa imi para macar cunoscut.
Stiam ca toate astea se datorau faptului ca in sfarsit terminam Academia Kroess si urma sa fiu detasata pe o nava militara,Dumnezeu stie unde.Elisa si cu mine avusesem mereu o legatura frumoasa si puternica si stiam ca ea vroia ca ultima mea aniversare alaturi de ea sa fie cel putin memorabila.Stiam ca daca nu gaseam pe cineva apropiat,aniversarea celor 25 de ani va fi orice,dar numai memorabila nu.
-Scarlett,ce faci aici?Invitatii te asteapta...,ma surprinse Elisa,prinzandu-ma de mana.
-Elisa,care invitati?!Pun pariu ca cel putin jumatate din ei habar nu au de ce se afla aici...,spun eu incercand sa nu par prea critica.
-Glumesti,nu?,facu Elisa suparata,dupa cum ma asteptam.Am vrut ca ultima aniversare a ta pe Pamant sa fie una cu mult fast si...tu...e ca si cum mi-ai spune ca m-am straduit degeaba,Scarlett!
Desigur,imediat mi-a parut rau ca am deschis subiectul.Stiam ca Elisa tinea nespus la mine si ca,mai presus de toate,ii era teama ca nu vom mai avea o alta sansa de a ne vedea si ca tot ce facuse nu fusese inca destul de bun.I-am zambit si am incercat sa ii spun ca totul va fi bine,desi puteam vedea cu usurinta cat de ingrijorata era de fapt.
In urma cu 2 ani,fratele nostru,James,absolvent al aceleiasi renumite academii militare ca si mine,a murit intr-o misiune secreta pe nava Nyx.Nu numai ca Pamantul a pierdut o nava in care investise o suma exorbitanta,dar si un echipaj de milioane.S-a spus ca a fost o nisa,ca unul dintre cele 4 motoare ale navei a explodat in hiperspatiu.Parintii mei,impreuna cu Elisa au fost de-a dreptul devastati si si-au promis ca niciun membru al familiei lor nu va mai pleca dintre ei atat de devreme.Ravasirea lor sufleteasca a fost adancita de faptul ca autoritatile ne-au negat pur si simplu orice informatie clara.Nu stiam decat ca fratele meu,un tanar in varsta de 27 de ani,in floarea varstei,a ramas ratacitor in hiperspatiu,alaturi de alti 120 de nefericiti.Ziua mortii lor a fost decretata zi de doliu national:12 decembrie.
Stiam,deci,ce gandea sora mea,ce gandea mama,ce gandea si tata.Inca unul dintre fratii,respectiv copiii lor pleca de langa ei pentru,foarte posibil,a nu se mai intoarce.Incercau sa para cu totii fericiti si mandrii de mine.Nimeni nu spunea ca nu erau asa,dar tristetea era acolo,mereu vie.Academia Kroess pregatea tinerii doritori pentru o viata plina de riscuri,o viata militara,o viata care,aveam eu sa inteleg mai incolo,nu mai era a lor odata intrati pe poarta cea mare a Academiei.Eram invatati cum sa luptam,sa ne aparam viata si sa aparam si viata camarazilor nostri raniti,toate in acelasi timp.De la lupte corp la corp si manuirea oricarui tip de arma,indiferent de categoria ei,pana la lupte de guerila si pilotaj aerian militar,toate ne erau predate pas cu pas,pe toate le invatam si numai cei mai buni,cei care excelau de-a dreptul aveau ocazia sa incheie cu brio.
In fine,revenind la aniversarea celor 25 de ani ai mei.Pentru a nu ii cauza surorii mele prea mari si multe neplaceri,am decis sa o urmez tacuta spre centrul salii unde se presupunea ca voi tine un toast.Habar nu aveam ce trebuia sa spun,nici macar ce vroiam,de fapt,sa spun.
Am mers in mijlocul multimii care in scurta vreme s-a intors aproape in intregime inspre mine.Am simtit cum furnicaturi mici si subtile mi se strecurau pe sirea spinarii.Am zambit,ca o gazda devotata,apoi mi-am privit familia.Trebuia,prin urmare sa le vorbesc lor,avand in vedere ca ei erau mai singurii pe care ii stiam din toata incaperea aceea arhiplina.
-Ei bine...,incep eu cu glas tremurat,va multumesc pentru prezenta!Tuturor!25 de ani,huh...?Am invatat atatea in toti acesti 25 de ani...am invatat ca lucrurile pot fi triste si dezamagitoare,dar si frumoase si fericite,ca sunt suisuri si coborasuri care te demoralizeaza,dar,ca mereu cei apropiati,cei la care tii si care tin la tine vor fi acolo,la dreapta ta.Trebuie doar sa intorci putin capul si vei vedea.25 de ani inseamna multa,multa dragoste si intelegere.Asa ca va multumesc din inima pentru ca niciodata nu ati renuntat la mine;niciodata nu voi renunta la voi!
Imediat dupa ce am ridicat paharul mama si Elisa m-au imbratisat si am simtit cum toata dragostea si iubirea lor de mama si de sora se canalizau pe acele cateva secunde.Apoi,tata m-a privit mandru si m-a sarutat pe frunte.Intr-un fel,aveam impresia ca e ceva premergator unei despartiri,dar am incercat sa imi alung aceste ganduri cand pe dupa o cortina mare,ce se intindea tocmai din tavan,lunga si vaporoasa pana in podeaua de marmura ciocolatie,iesi o doamna care impingea un tort cu 5 etaje,alb si foarte rafinat,de un bun gust discret.Desigur ca era fondant si ciocolata alba cu budina de visine.Trebuia sa fie asa,orice prajitura a mamei pentru mine era asa.Innebunisem intreaga clasa la Academie cu prajiturile mamei,ba chiar cativa dintre baieti au cerut reteta pentru mamele lor.Nu ma asteptam la nimic mai putin acum,chiar daca era un tort facut la comanda.
Seara s-a incheiat foarte placut cu un foc de artificii,in fata caruia eu ma simteam mica,la fel ca in copilarie.Parca nici stelel nu sclipeau atat de frumos precum acele globuri de lumina.
II.
Peste doua saptamani am fost anuntata ca voi trebui ca pe data de 10 mai sa fiu pregatita cu bagajele pe aeroportul militar din Londra,infiintat de curand:John Cartier.Acum eram in 9 si ultimele pregatiri ma trezisera de dimineata.Stiam ca aveam tot ce imi trebuia pus deja in valiza si rucsac.Nu erau multe,erau exact ceea ce aveam nevoie.O masina a armatei trebuia sa ma ia de acasa la ora 9.
-Chiar trebuie sa pleci?,ma intreba posaca dar realista Elisa,in timp ce se pregatea sa plece la locul de munca.
-Mi-e teama ca nu prea am de ales,Elisa...,ii raspund eu imbracand fusta cea neagra a costumului din doua piese.
Elisa tacu si ma privi pierduta.Stiam ca se gandea la ce era mai rau.Amintirea mortii tulburatoare a lui James avea sa ne bantuie mereu,ca pe niste suflete ratacitoare.Priveam ochii ei albastrii care erau scaldati intr-o mare de suferinta.
-Elisa,stii ca am sa ma intorc,da?Stii asta,asa e?,o intreb eu incercand sa o asigur ca nimic nu mi se va intampla.E o simpla misiune de recunoastere in sistemul Nova Calyia.
-Si,interveni tata,care tocmai intrase pe usa,surprinzand conversatia,de ce au nevoie de tine?Ce informatii le poti da tu?
-Tata,sunt soldat,sunt locotenent investit de o academie care isi pregateste elevii cu cel mai mare simt de raspundere,lupt si daca pot,aduc si informatii.Stiti cu totii foarte bine ce treaba am eu,ce trebuie sa fac.Nu va mai incapatanati sa imi faceti situatia si mai grea decat este deja...,i-am spus tatei sincer,simtind cu parca o bucata din mine se rupe.
Tata stia ca se poarta copilareste,desi nu sunt sigura ca il puteam invinovati,caci as fi fost nebuna de-a dreptul sa nu inteleg ceea ce imi spunea.Adevarul era ca si mie mi se pare putin ciudat faptul ca armata avea nevoie de o nava atat de mare si de performanta,precum Phoenix,pentru o simpla misiune de recunoastere intr-un sistem pe care il cunosteam destul de bine.
Totusi,am tras manerul valizei si mi-am asezat bareta rucsacului pe umarul stang,l-am imbratisat pe tata si i-am mai suras odata surorii mele.
-Scarlett,au venit!,intra mama cu ochii umeziti de lacrimi.
-Mama...,fac eu induiosata dand drumul rucsacului.
-E ca si cum l-as vedea din nou pe James plecand,imi spuse mama abtinandu-si lacrimile.
-Mama,va fi bine,voi fi bine!Stiu ce fac,te rog,linisteste-te!,ii spun eu privind-o in ochii ei mari si albastri,pe care James si Elisa ii mostenisera complet.
-Imi promiti?,ma intreba mama cu glasul frant.Imi promiti ca vei avea grija de tine?
I-am zambit linistitor si i-am promis,desi,aveam banuiala ca nu treabuia sa fi facut asta.Aveam sa aflu mai incolo ca banuiala mea era intemeiata,caci nici misiunea de recunoastere nu era doar atat.
Am iesit in strada,de unde masina blindata a armatei ma astepta de cateva minute.Cand portiera din spate s-a deschis,l-am vazut pe gen.Kreuk,cel care imi fusese si didact inapoi la Academie.Am stiut atunci ca totul era mai mult decat am crezut,dar,am incercat sa ascund asta din ochii sau de pe chipul meu,caci parintii mei si Elisa aveau sa vada imediat ca ceva nu e in regula.Am indraznit pentru cateva secunde sa ma intreb cat de rau putea sa fie?Apoi,cu gandul la James,am incercat din rasputeri sa imi alung acea idee.
Le-am facut cu mana alor mei in timp ce masina se indeparta,apoi,odata ce masina s-a inaltat in aer m-am intors catre gen.Kreuk,care parea destul de incordat:
-Mai mult decat mi s-a spus,corect,dle?,intreb eu ca o formalitate,caci deja eram sigura de cum stateau lucrurile.
-Imi pare rau,Ortega,astea sunt ordinele,imi raspunse gen.simplu si amagitor.
-Inteleg,dau eu din cap ca o confirmare.Cat timp?
-Nu se stie,locotenent.Nu se stie...
Era totul atat de ambiguu,atat de in ceata.Tocmai imi asigurasem prosteste familia ca nimic nu se va intampla,iar acum,insusi gen.Kreuk era nesigur de asta.Parea o situatie de gravitate foarte ridicata,daca nu chiar maxima si am simtit ca nu puteam sa stau asa,in totala oblivienta.
-Dle,incerc eu vrand sa par destul de solicitanta,de ce Phoenix?E una dintre cele mai bune nave ale flotei si mi-e greu sa cred ca ea este trimisa intr-o simpla misiune de recunoastere asa cum scria pe ordin,adaug eu,vazand ca gen.se face ca nu ma aude.
-Asculta,lt.,se intoarse grav gen.Kreuk inspre mine,ai sa afli raspunsurile intrebarilor tale odata ce vom ajunge.Nu sunt in masura si nici autorizat pentru a iti da mai multe informatii,ai inteles?
-Inteles,dle,raspund eu cu jumatate de gura,incercand sa sun protocolara.Nu mi-ati spus totusi unde mergem,ii aduc eu la cunostinta,sperand ca totusi voi mai primi ceva in plus,care sa ma ajute sa imi formez o idee.
-Sediul Academiei Kroess,iar asta este tot ce vei afla din gura mea!,imi fagadui strasnic gen.
Am tacut si,pentru a imi linisti intr-un fel sau altul oceanul acela agitat de ganduri,am privit pe fereastra autovehiculului care acum trecea prin padurea ce despartea restul orasului de campia intinsa pe care era asezata Academia Kroess.

5.00 din 5

de orangetongue

Proza > Fictiune

Moon

I.

Ce?,striga Moon intrigata.Si unde se duce postul meu?Am un contract semnat!Toti anii in care am adus profit firmei se duc pe o intelegere pierduta?
-Moon,nu e chiar asa...Stii bine ca in ultima vreme ai pierdut mai multe intelegeri.Mai multi clienti s-au razgandit.
Moon simtea cum sangele ii urca in obraji incet-incet.Crezuse ca lucrurile nu pot merge mai rau decat mersera pana la acea data,dar,ca de obicei in ultima vreme,avea tendinta sa se insele cam de prea multe ori.
-In regula,si,atunci,ce se va intampla?,intreba ea cu bratele incrucisate.
Mariane o privi lung,refunzand sa ii raspunda,insa privirea sa insemna oricum mai mult decat toate cuvintele din lume.
-Ah,zise Moon exasperata,perfect!Perfect!,lovind cu piciorul in podea.Deci,pot sa imi strang lucrurile...,relua acaparata de un vag sentiment de renuntare.
-Moon...,incerca Mariane sa o imbuneze.
-Oooh,nu,surase a disperare Moon.Stai acolo pe scaunul tau de la conducere...,zise tanara intinzand palma spre ea cu toate degetele deschise larg,usor ironica.
Merse in ceea ce fusese pana in acea zi biroul sau,arunca paltonul subtire pe spatarul scaunului apoi scoase cateva cutii si incepu sa arunce in ea,anapoda,toate lucrurile.Privi o iconita de birou,asezata pe unul din rafturile cu dosare.Puse mana pe ea si incepu sa o rasuceasca pe toate partile de parca ar fi ascuns ceva.
-Ce vrei de la mine?,incepu ea sa vorbeasca privind iconita fix,cu ochii mici,incruntata.Huh?Ce vrei sa mai fac?Tu...macar ma asculti vreodata?Ma auzi,macar existi?Macar...
-Moon...,se auzi vocea Victoriei,secretara lui Mariane.Ce faci?
Moon se opri.Se uita la Victoria apoi la iconita din mana si isi dadu seama ca sigur parea nebuna,vorbind de una singura.
-Oh,ofta ea,ma consult cu...,zambi firav,aratandu-i incoana.Nu primesc cine stie ce raspunsuri,dar...un adevarat psiholog costa o multime de bani si e cam acelasi lucru.
Victoria o privi cu compasiune,iar Moon se simti inmuiata pana la lacrimi,dar refuza sa planga sau sa para prea trista.
-Nu...vreau sa spun,ce ai sa faci de acum incolo?
-Pot oricand sa sparg o banca,ridica Moon din umeri incercand sa isi pastreze hazul,in timp ce impacheta cateva tablouri.Am experienta destula din filme...
-Moon...Imi pare tare rau ca pleci,sincer,spuse Victoria sincera,cu tristete.
-Hei,nu e nimic grav...doar,zise Moon sprijinindu-si mana dreapta in sold,daca ma vezi cersind peste cativa ani sa nu te faci ca nu ma cunosti!
Victoria incepu sa rada,apoi o imbratisa pe Moon ca pentru ultima oara.
-Sa-ti mearga bine!,ii ura Victoria in timp ce Moon iesi pe usa cu doua cutii pline in brate.
Moon ii zambi strengareste,apoi se indrepta catre biroul lui Mariane.
-Mariane...am plecat!
-In regula Moon...Sa stii ca regret ca s-a sfarsit asa,zise femeia ridicandu-se de pe scaun.
-Mda...,spuse Moon delasatoare.
Iesi pe usa firmei trista si frustrata,privind cerul innorat al unei calde zile de aprilie,cand calca intr-o gaura in asfalt si isi rupse tocul dezechilibrandu-se si scapand cateva lucruri din cutie.
Cativa trecatori incepura sa chicoteasca fiindca fata ei fusese de-a dreptul haioasa,schimonosindu-se in fel si chip,in incercarea de a retine greutatea cutiilor.
-Asa,sigur!,striga ea.Radeti,pun pariu ca doar atat puteti!De parca ati fi voi in locul meu!
-Hei,cucoana,ia-o mai usor!,se auzi vocea unui domn de pe cealalta parte a trotuarului.
Moon se simti dezarmata,apoi se enerva si mai tare,nu numai fiindca i se rupsese tocul si ca lumea rasese de ea din cauza asta,ci fiindca nu ii era permisa o clipa de ragaz in care sa isi verse amarul pentru intreaga perioada plina de coborasuri.
-De parca nu mi-ar ajunge ca mizerabilul de Keith m-a inselat cu una care are jumate din varsta mea,incepu ea sa bombane in timp ce se apleca sa isi adune cartile cazute pe asfalt,acum ma mai si concediaza pentru ca o tampita a renuntat sa cumpere o casa de 1 milion de lire!Hei,se ridica brusc,perversilor!,tipand la soferii care o claxonau,aratandu-le pumnul amenintator.N-aveti sotii acasa?
Ajunsese atat de furioasa incat simtea ca ar putea cu usurinta sa azvarle si cutiile si pantofii si sa o ia la fuga pe mijlocul soselei,in speranta ca o masina va da accidental peste ea.Era intr-adevar disperata si singurul vinovat pentru soarta ei atat de mizerabila parea sa fie Dumnezeu.Doar,cine altul?Doar El era seful,marele boss.
Ridica din nou privirile inspre cerul care parea sa se intunece din ce in ce mai mult,pornind cu un schiopatat haios inspre locul unde isi parcase masina,cand un strop mare si rece de ploaie ii cazu fix in ochiul drept.Incepu sa clipeasca des si sa lacrimeze.
-Ce?!,bombani din nou infundat.Acum nici nu mai pot sa ma uit la Tine?!Doamne!!,zise apasat,incercand sa se stearga intr-un fel de umarul paltonului,dar nu reusea decat sa isi murdareasca haina de rimel.
Izbuti intr-un final sa ajunga la locul de parcare,mult prea departe de fostul sau loc de munca,pentru ca in acea dimineata locul obisnuit fusese ocupat de cineva cu o masina foarte luxoasa.Totusi,de parca ploaia nu ii cauzase destule neplaceri,udand-o pana la piele,scapa si cheile masinii intr-o balta din asfalt care le plimba pana la cea mai apropiata gura de scurgere.
-Nu,nu,nu,nu,nu!!,striga Moon lasand cutiile pe masina,trantindu-se apoi cu disperare pe ciment,intinzandu-se dupa chei.Nu mi le lua si pe astea!,insa cheile fura duse de apa.
Trase adanc aer in piept,isi trase parul ud de pe frunte si inchise ochii,ascultand clinchetul cheilor cazute in canalizare.Privi dezamagita printre gratii si simti cum o furie imensa i se aduna in glas;tunetele parca radeau de ea,in timp ce fulgerele erau ca blitz-ul unui aparat de fotografiat,iarDumnezeu se amuza pe seama ei,ca un public entuziasmat de o comedie spumoasa.
-Doaaaaammmnee!!,striga ea scoasa din minti,ecoul propriei voci rasunandu-i in urechi in continuu,pe fondul unor tunete din ce in ce mai puternice.
In final,intelegand ca orice efort de a intra in contact direct cu proria divina e absolut inutil,obosita sa se mai impotriveasca mersului haotic al acelei zile,Moon renunta sa se mai intinda pe tot trotuarul dupa chei,descalta pantofii si ii aseza unul intr-o cutie si unul intr-o cutie si isi continua drumul prin aceeasi ploaie care nu ii dadea pace.
-Si...,spuse ea cu suparare,erau unii din pantofii mei preferati!
Ajunsa in sfarsit acasa,cu picioarele umflate si cu dureri mari de cap,cu hainele ude si murdare si cu parul incalcit din care se scurgea apa de ploaie,Moon intra direct in baie unde,arunca in cosul pentru rufe murdare tot ce avea pe ea,apoi,se baga sub dusul cald si ramase acolo pentru o ora intreaga.
Se gandea la cat de prost ii mersese in ultima vreme si cum toate acelea,adunate,o ingenunchiau.Toata viata fusese o persoana care luptase nu doar pentru a se pastra pe linia de plutire ci luptase si pentru a-si pastra credinta si speranta,dar acum cand toate pareau sa o ia la vale,nu mai stia ce sa faca.Problemele erau prea incalcite si se simtea aglomerata,se simtea singura si lasata de izbeliste.Ar fi vrut ca logodna ei sa mearga struna,pentru ca inca il mai iubea pe Keith care insa nu ii mai impartasea sentimentele.Il mai iubea si mai adormea cu lacrimi in ochi uneori,dar el renuntase de mult la ea,spunandu-i simplu ca nu a iubit-o niciodata.Era trist si uneori ar fi vrut sa ii taie toate membrele care il ajutau sa isi duca viata in continuare,dar nu putea sa o ia razna pur si simplu.Ii trebuia un plan bine pus la punct,pentru a se asigura ca ii distruge orice sansa la fericire,iar acum,cand tocmai ramasese somera,nu se putea gandi la asta.Locul de munca era singurul care o mai distragea.Locul de munca si cea mai buna prietena a sa,Simone,care insa plecase in America in urma cu 2 saptamani.
-Am ramas singura,singura cuc!,isi spuse ea sprijinindu-se de pretele cabinei de dus.
Simtea ca intreaga lume fugea de ea si asta o facea sa se simta mica si neinsemnata.
Ar mai fi stat inca o ora sub apa fierbinte care ii ardea pielea,dar cineva ciocanea cu putere in usa si,oricat s-ar fi straduit,nu putea ignora o sansa spre socializare.Poate ca Simone se intorsese...
Iesi de sub dus si,grabita sa se infasoare cat mai repede in halat,aluneca pe apa imprastiata pe gresie.Talpile ii derapara ca rotile unei masini neasigurate pe timp de iarna.In disperarea de a prinde ceva inainte de a lovi podeaua apuca strans perdeaua cabinei de dus,de care se tinu cu ambele maini de parca ar fi fost amenintata de caderea intr-o prapastie fara fund.
-Fir-ar a...,spuse ea ridicandu-se usor,cu precautie.Parca apa asta e blestemata!Si totul e doar din vina Ta!,zise cu nervi abtinuti,impungand cu privirea tavanul de parca ar fi vorbit cu cineva.
Cu multa grija se ridica si incerca sa se tina pe picioare pana la usa.Ciocanitul suna mai degraba a bodoganit,acum cu cat se apropia mai mult.
-Daaa,da,acum vin nu e cazul sa spargi usa!,se auzi vocea sa infundata.
-Buna seara!,sari ca o figurina dintr-o cutie surpriza un barbat imbracat intr-un tricou turcoaz,cu ochi foarte albastri si un zambet larg si foarte fericit.Eu sunt Peyton,zise el cu prea putina masculinitate,iar ea,aratand spre sotia sa care parea o femeie foarte dulce,poate prea dulce,imbracata la asorte,afisand un zambet pana la urechi,este sotia mea Billie.Suntem noii tai vecini!,aproape ca striga el ca si cum ar fi fost o oaza de bucurie.
-Oh,spuse Moon mai mult socata decat incantata de aspectul si numele lor caraghioase,pastrandu-si totusi vocea acea suava si fina pe care o avea de fel,deci...Ea e Billie si...tu esti Peyton?
-Da!,interveni femeia care mai curand glasul unei luptatoare de sumo decat a unei sotii probabil casnice careia ii placea foarte mult sa gateasca,dupa cum si aspectul ei sugera.Impreuna suntem sotii Blackthorne!Avem si un fiu,adolescent,Kevin,completa ea cu o oarecare retinere.Ne pare rau ca te deranjam...
-Moon!,intinse tanara mana,fara sa se arate pe cat de nerabdatoare era sa intre inapoi in casa si sa le inchida usa in nas.Moon Stratford!Bun venit!,le zambi ea cald si linistitor,caci altfel nu stia.
-Ei bine,Moon,spuse Peyton cu aceeasi atitudine de agent de vanzari,nu vrem sa te mai retinem,dar eu si Billie vrem sa te invitam intr-una din zilele acestea pe la noi.Ce spui?
Moon ii privi usor curioasa pe cei doi,apoi continuand sa le zambeasca seren le accepta propunerea.
-Ah,reveni brusc Billie,Moon,te rugam sa accepti aceasta prajitura in semn de prietenie.
Moon privi acea forma ciudata si gelatinoasa de culoare verde care se clatina pe tava intr-un mod ciudat,de la care nu iti puteai lua ochii,si neputandu-si pastra zambetul neatins,reusi doar sa surada stramb si fortat,insa,aparent celor doi le convenea fie si doar atat.
Isi luara la revedere,la fel de zambitori si imposibil de distras,apoi Moon inchise in final usa in urma lor.
-Cine a mai pomenit barbat cu numele de Peyton si femeie cu numele de Billie?,isi zise ea tarandu-si picioarele pe parchetul laminat,cu platoul cu prajitura tinuta la jumatate de metru de ea.Am impresia ca chestia asta o sa sara pe mine si...,pfiu,facu dezgustata,ce miros are...Stii,zise indreptandu-si din nou atentia catre tavan,convinsa ca reprosurile sale vor fi auzite si luate in considerare,fix de vecini ciudat de prietenosi nu aveam eu nevoie acum.Dar,desigur,nu prea te-ai concentrat Tu pe nevoile mele,oricum,se rasti ea azvarlind prajitura cu tot cu platou la cosul de gunoi.Peyton si Billie,auzi...,chicoti ea rautacioasa.Pun pariu ca sunt fosti detinuti eliberati conditionat si m-au gasit pe mine,victima perfecta!
Trecu prin hol si sufragerie si urca scarile de lemn pana in camera sa,unde auzi o bataie in fereastra.Prima oara decise sa o ignore si se dezbraca de halat umbland asa de mai multe ori din baie in camera si din camera in baie.In tot acest timp insa,bataia in fereastra nu conteni si,inainte sa isi piarda cumpatul cu totul si sa zmulga geamul din balamale,Moon decise sa arunce o privire macar de dragul normalitatii.
-CE?!,striga ea pierzandu-si controlul.Cine sau ce se gaseste sa imi bata in geam in toiul noptii?E ora...8?!,zise contrariata,privind ceasul din perete.Doar 8...
-Hei,vecina,spuse un tanar de pana in 18 ani,cu o fata aproape plina de pistrui si cu un ochi complet acoperit de parul roscovan,poate ar trebui sa te acoperi.E frig noaptea din cate vad...,zambi el cu un aer de superioritate.
Initial Moon fu socata si se simti penibil fiindca umblase goala sub ochii unui pustan care acum se simtea mandru de el.Mai apoi decise sa nu bage asta prea mult in seama si realiza ca acela era Kevin,fiul Blackthorne-ilor.Fata de parintii sai,el parea sa fie ca orice adolescent de varsta sa,dupa situatia data,lucru care o mai linistea in privinta trecutului penal al acestora.Dar totusi,cine stie ce se ascundea dupa claia roscata de par.
-Oh,si ai vazut singurel asta?,zise Moon acoperindu-se cu asternutul de pe pat.Intreb...fiindca imi imaginez ca e destul de greu sa te descurci cu un singur ochi.Eu una nu am avut niciodata o astfel de problema,zise intorcandu-se nonsalanta,ridicand din umeri,nu inainte de a se infasura in cearsaf ca intr-un cocon.
-Da,eu sunt Kevin si...hei,esti bine?,intreba el alarmandu-se cand o vazu pe Moon cazand ca o statuie,dupa ce se chinui sa mearga infasurata in cearsaf pana la sifonier.Ma auzi?Hei!,striga tanarul aplecandu-se peste pervazul geamului sau.
-Oh,se auzi ragusit vocea inca fina a lui Moon,Doamne cat Te urasc!Da,Kevin,sunt in regula...
-Vrei sa vin sa te ajut?
-Oh,ai vrea tu,spuse Moon sprijinita cu mainile de tablia patului ca sa se ridice.
-Um,trebuie sa plec,ma cheama mama...mi-a parut bine,totusi,se auzi vocea lui Kevin entuziasmata.Poate mai vorbim candva.
-Oh,da,isi zise Moon sarcastica,sigur...eu n-as paria ca mama te striga...,ridicandu-se cu greutatea unei persoane de 70 de ani.
Dupa ce reusi in sfarsit sa se ridice si sa se imbrace,Moon cobori scarile lent,cu durerea instalata in zona soldurilor,apoi,dupa ce isi turna o cana mare de ceai se aseza in fata semineului,se acoperi cu o cuvertura subtire si moale,apoi aprinse televizorul pe un canal oarecare.Gandul ei oricum nu ar fi stat la stiri sau la vreun film,la cat de frumos era actorul din rolul principal si cum avea sa viseze despre el sau la cat de prost juca actrita din rolul secundar,ca in fiecare seara,cum facea mereu cand langa ea pe canapea era Simone sau Keith.Acum se gandea ca pe canapea langa ea nu mai era nimeni:nici Simone,nici Keith,absolut nimeni,iar acea zi fusese pe de-a-ntregul ratata,in timp ce ziua urmatoare nu promitea nimic nou,nimic bun.De fapt,nici nu isi putea da seama ce urma in zorii zilei,daca mai avea rost sa se mai trezeasca.Nu stia ce sa mai faca,nu mai avea incredere ca lucrurile se vor rezolva.Intai Simone,apoi Keith si acum locul de munca.Vecinii posibil maniaci nu erau decat bonusul unei zile nici pe departe pline de neprevazut.

0.00 din 5

de orangetongue

Proza > Fictiune

Aceast profil nu are nici un comentariu. Fii tu primul care comenteaza.

Va rugam sa va logati sau sa va creati un cont nou pentru a putea comenta aceasta creatie

| Home | Creatii | Stiri | Termeni si conditii | Propuneri | Parteneri | Buguri | Contact |

Copyright 2009-2010 © artCrew.ro

HTML | CSS | RSS